Uneori există ceva frumos, surprinzător de frumos, chiar lângă noi, fără ca noi să fim conștienți de existența acelui lucru. Nu am bănuit niciodată că centrul rural al Franței ascunde asemenea comori, până să găsesc, din întâmplare, 'Amintiri din Berry. Doamnele verzi', de George Sand. Dar înainte de a intra în amănunte despre subiect, am să fac un mic ocol.
Am descoperit acest mic volum, o ediție veche, cu o coperta frumoasă, care-i oferă un aspect romantic și vintage, în Sibiu. Eram venită acolo pentru Festivalul Internațional de Teatru (și în special pentru piesa Faust, pe care v-o recomand în caz că nu ați văzut-o deja) și mă plimbam în centru, în zona dintre Pieța Mare și cea Mică. O să vă spun un secret, pe unul dintre pasajele din cele două piețe se află un chioșc cu cărți vechi de unde puteți lua cărți și plăti cât doriți. Aici am găsit 'Amintiri din Berry. Doamnele verzi', împreună cu un alt roman care îi aparține tot unui scriitor francez și despre care veți auzi mai multe cu altă ocazie.
Am ales ambele cărți pentru că cunoșteam scriitorii care le scriseră. George Sand este o femeie excepțională, o figură excentrică, unică, controversată, cu siguranță mult înaintea timpurilor în care a trăit. La 1800, George Sand purta haine bărbătești (deși în acele timpuri nu numai că nu era bine văzut în societate, dar puteai fi și arestată pentru așa ceva), era scriitoare tot folosind un nume bărbătesc ca pseudonim, pentru că și aceasta era o îndeletnicire rezervată bărbaților, fuma, era divorțată și avea ca amanți sau prieteni nume răsunătoare din literatură sau artă. I-am admirat curajul dar, citindu-i operele, am fost dezamăgită - mai exact, mă refer la 'Indiana', pe care am parcurs-o mai demult și nu m-a impresionat defel (cred că nici măcar subiectul în linii mari nu mi-l amintesc).
Totuși, iată-mă cu o alte carte scrisă de George Sand în mână. Prima parte, 'Amintiri din Berry', oferă acel moment de pură încântare pe care-l menționam în paragraful de început. Este structurată în 5 capitole și descrie natura, locurile și obiceiurile din regiunea Berry, situată în centrul Franței. Primul capitol redă obiceiurile legate de nuntă și este absolut surprinzătoare și încântătoare. Pe lângă faptul că este foarte bine scrisă, nu am știut că în Franța sunt obiceiuri rurale atât de interesante și inedite la nuntă și mă întreb dacă se mai păstrează - dacă nu, cartea lui George Sand are cu o atât mai mare valoare documentară. Al doilea capitol se axează pe credințele supranaturale din Berry și are oarecum o legătură cu a doua parte, 'Doamnele verzi'. Din nou, sunt descrise niște credințe din popor de care nu mai auzisem, pentru că nu doresc să dau prea multe spoilere am să amintesc doar de una: 'În jurul mlaștinilor stătute, în bălăriile câmpiei sau pe marginile fântânilor întunecate de pe drumurile cu gropi, sub bătrânele sălcii ca și în câmpia goală, se aud în mijlocul nopții lopățelele de rufe bătând precipitat în mâna spălătoreselor și clipocitul furios al apei. În multe provincii, se crede că ele provoacă ploaia și atrag furtuna, făcând să zboare până la nori, cu lopățelele lor iuți, apa din izvoare și din mlaștini. La noi, e mai rău: ele bat și storc un obiect care seamănă cu rufăria, dar care, văzut de aproape, nu este altceva decât un corp de copil mort. Trebuie să vă păziți de a le observa sau deranja, căci, de-ați avea șase picioare în înălțime și mușchi pe măsură, vă vor bate și răsuci în apă nici mai mult nici mai puțin decât ca pe o pereche de ciorapi.'
Al treilea capitol descrie tapițeriile din castelul Boussac și o posibilă explicație pentru semnificația lor. Și acesta a fost un subiect nou pentru mine, pe câteva le puteți admira aici (mi-a plăcut în special Doamna și unicornul).
Ultimele doua capitole sunt mult mai scurte și descriu zonele de pe malul Creusei și din Gargilesse. Din păcate, ultimele trei părți au doar câteva pagini și asta e singurul lucru pe care i-l reproșez autoarei, faptul că finalul pare puțin pripit. Cred că putea să elaboreze mult mai mult sau să trateze și alte aspecte specifice zonei.
Spre deosebire de 'Amintiri din Berry', 'Doamnele verzi' este o ficțiune cu un element supranatural. Este o povestire romantică, cu mult farmec, bine scrisă, cu un parfum aparte. Doamnele verzi sunt niște fantome, dar spre deosebire de cele din prima parte, sunt niște spirite binevoitoare, care veghează asupra casei și a familiei. Fără să dau foarte multe detalii, povestea îl are în centru pe un tânăr avocat, trimis de tatăl lui să o sfătuiască pe o tânără în problema unui proces legat de moștenirea unor proprietăți. Găzduit în casa clientei, tânărul află despre doamnele verzi, trei tinere care ar fi avut un sfârșit tragic în casă și care puteau fi contactate și întrebate care este sfatul lor în diverse probleme. După ce tânărul are un crush de scurtă durată pentru stăpâna casei și vede spiritele de câteva ori, se îndragostește de unul din ele care-i apare ca o nimfă, lângă o fântână. Finalul este unul fericit dar puțin cam previzibil și, din nou, autoarea se grăbește să explice niște lucruri pe ultimele pagini, când le-ar fi putut sugera și detalia de mai devreme.
'Amintiri din Berry. Doamnele verzi' este precum o călătorie într-o Franța plină de șarm, pe care nici nu o bănuiam. Lectura aceasta mă face să îmi doresc să iau o pălărie de paie și să mă plimb prin lanurile de lavandă, dar în pantaloni, căci George Sand avea dreptate, sunt mai confortabili.