'Jesus died for somebody's sins, but not mine.'
Am citit 'Pe când eram doar niște puști', de Patti Smith, pe zborul dus-întors spre Italia, unde mi-am petrecut ziua de naștere. Am început acest blog datorită lui Patti Smith, pe care o admir foarte mult, și mi-aș dori să am acces la mai multe cărți scrise de ea, dar cred că la noi nu s-a mai tradus decât 'Torcătoarea de vise'. Cred că mă voi simți tristă după ce o voi citi și pe aceasta. Patti Smith are un dar de a evoca trecutul și în același timp de a face cititorul să fie foarte conștient de ce se întâmplă în jurul lui, în prezent. E ca un fir roșu care te face să te simți parte a unui întreg minunat.
Ca și 'Trenul M', 'Pe când eram doar niște puști' este autobiografică, dar pornește din alt punct, mai exact din tinerețea lui Patti. La 19 ani și după ce naște un copil pe care-l dă spre adopție și renunță la studii, Patti își urmează visul de a deveni artistă și pleacă la New York. Cartea este despre povestea ei de dragoste și apoi de prietenie cu fotograful Robert Mapplethorpe, o amintire a unei iubiri inocente din tinerețe. Evocă perfect atmosfera anilor 70 și partea mea preferată este perioada când cei doi locuiesc în celebrul hotel Chelsea. De fapt, șederea la hotel este și partea preferată a artistei, pentru că avea un birou unde lucra și care o inspira. Acolo îi întâlnește pe Dali, pe Janis Joplin, pe Allen Ginsberg.
Recenziile de pe Goodreads, cu care mă cert eu în mintea mea deseori, spun că e normal ca Patti să devină celebră pentru că a trăit într-un astfel de anturaj și și-a creat relații, negându-i sau punându-i sub semnul întrebării valoarea. Cred că au avut și ele un rol, dar cred că mai importante sunt talentul și tenacitatea ei. În fond, multe dintre cunoștințele ei din acea vreme au murit de supradoză sau au căzut în uitare. Cred că Patti Smith e o femeie foarte puternică, cu foarte multe resurse interioare, capabilă să se confrunte cu sărăcia și să nu se lase copleșită de nimic din ce-i aruncă viața în cale, nici de faptul că iubitul ei descoperă că e homosexual. Mi se mai pare, citindu-i evocările, că își păstrează o oarecare inocență în mijlocul vârtejului de iubiri libere în care se află.
Ultima parte este foarte tristă, fostul ei iubit și actualul lui partener mor pe rând de SIDA. Patti scrie câteva poezii memoriale pentru ei, pe care le puteți citi la sfârșitul volumului. Ce-mi lipsește, mai ales că Robert a fost fotograf, este faptul că fotografiile lui nu au fost incluse, dar bănuiesc că ar fi fost probleme de proprietate intelectuală. Cartea te face curios să cauți pe internet ce mărgele meșterea Robert sau ce portrete îi făcea lui Patti. După ce citești două cărți despre viața ei și dacă o urmărești pe social media, unde e foarte activă, nu poți să nu simți că lumea este mai bună cu oameni precum Patti Smith în ea.