'Trenul M', de Patti Smith

Știam ca Patti Smith este o cântăreață populară, însă nu o ascultasem temeinic, doar numele ei îmi era familiar. Sunt un copil al anilor 80 și mă regasesc mai mult în muzica acelei vremi, decât a anilor 70, deși sunt conștientă că derivă una din cealaltă. Cu acest background destul de subțire, rătăceam prin anticariatul de lângă Parcul Tineretului, de unde mi-am ales câteva cărți total la întâmplare. Una dintre ele a fost Trenul M, pe care am mutat-o de colo-colo prin dormitor, până când i-a venit rândul să o citesc.

Am plecat așadar cu cartea în bagaj, într-o excursie pascală pe meleagurile de origine ale familiei mele, si cu Kon-Tiki ca plan de rezervă, în caz ca nu m-ar fi prins Patti Smith sau că aș fi avut parte de prea multe după-amiezi ploioase la destinație. Am început să citesc în trenul spre Vălenii de Munte, într-un contrast cu vecinii mei de vagon, preocupați să asculte muzică populară și manele. Îmi amintesc cerul extrem de înnorat, care mi-a amintit, vag, de Andrew Eldrich. Trenul M este o carte care te captează și te ține strâns între paginile ei. Este o narațiune autobiografică, scrisă din perspectiva autoarei, la o vârstă înaintată. Patti Smith este singură, bea cafea la o cafenea aproape de casă, unde are o masă 'a ei', dar și în locurile unde călătorește, trăiește la fel de intens lecturile așa cum le simt eu pe ale mele, își amintește de iubirea pentru soțul ei decedat rareori, dar cu o evocare a poveștii lor care înduioșează, la fel ca si de prietenia cu alte nume sonore cum ar fi Burroughs.

Mai presus de valoarea istorică, Trenul M are o forță care cred că derivă din modul în care Patti Smith descrie tot ce trăiește, tot ce i se întâmplă, totul este viu, bogat în detalii, și îl face pe cititor să devină dureros de atent la viața din jurul lui, să trăiască intens clipa prezentă. Am reluat lectura abia după sărbători, la întoarcerea acasă și am avut timp suficient în Gara Ploiești Sud, din cauza uneia din eternele întârzieri ale trenului. Am decis, pe jumătate plictisită pe jumătate sub influența lecturii, să iau un alt tren pe care l-am împărțit cu personaje pitoresti, în vreme ce citeam la lumina aproape stroboscopică a soarelui în viteza trenului, întrebându-mă dacă toate peripețiile mele i-ar fi fost pe plac autoarei. Patti Smith cea din carte este o bunică excentrică pe care mi-ar fi placut să o am, sensibilă și cultă, călătorind și ea prin lume sub imperiu unor decizii de moment. Azi o vedem în Anglia pe urmele surorilor Bronte și căutând mormântul Sylviei Plath, mâine, în Japonia, cumpără o ruină pe plajă pentru ca mereu să se întoarcă în New York, oraș care îmi pare că i se potrivește atât de bine. Face fotografii cu Polaroidul, extrage cărți de tarot și crede în semne și în vise.

Când am terminat Trenul M, mi-am dat seama că, cu câteva seri înainte, îmi văzusem mâinile în vis, ceea ce Patti Smith crede că e un semn de bun augur, de noroc. Cred că suntem norocoși că suntem pe același pamânt și în același timp cu o ființă atât de vie precum Patti, suntem norocoși fără să o știm.