'Pisica musafir', de Takashi Hiraide

Suntem la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, unde am vazut cu puțin timp în urmă o piesa de teatru nō, care este cea mai veche formă de teatru din lume, pusă în scena de Yamamoto Noh Theater din Japonia. Alegerea acestei piese vine din faptul că în ultima luna am fost mai interesată de arta japoneză și am citit două cărți de autori provenind din această parte a lumii. Despre una din acestea, 'Pisica musafir', voi scrie azi câteva cuvinte.

Despre Takashi Hiraide din păcate trebuie să îmi mărturisesc neștiința, nu auzisem de el până acum, dar am citit că e un poet japonez bun și destul de cunoscut. Din ce am citit despre el, abordează un stil experimental în poezie. Se simte că 'Pisica musafir' este scrisă de un poet, având un stil mai puțin axat pe acțiune și mai mult pe descrierea unor sentimente. În acest roman destul de scurt ca întindere este vorba de un cuplu în vârstă de în jur de 30 de ani, care decid să lucreze de acasă (soțul își dă demisia, iar soția e corectoare de manuscrise) și să se mute într-o zonă mai liniștită din Tokyo, într-un conac vechi unde vin multe pisici. Deși proprietara e nemulțumită de prezența pisicilor iar cuplul nu e în mod deosebit iubitor de animale de companie, totul se schimbă atunci când apare Mica (Chibi în textul original, care este un nume comun pentru pisici în Japonia).

Mica este pisica vecinilor, dar obișnuiește să îi viziteze foarte des și, treptat, se apropie de cei doi. Soția ajunge să fie foarte atașată de pisică, îi aranjează o intrare a ei în locuință, se joacă cu ea, îi lasă la îndemână apă și mâncarea preferată. Romanul e ca un jurnal al soțului, care descrie venirile și plecările Micăi, comportamentul față de ei, întâlnirile din afara casei cu ea. Atașamentul față de pisică îi apropie pe cei doi soți unul de celălalt, vorbesc des despre ea și despre întâlnirile cu ea. Și soția are un jurnal în care scrie observații despre Mica. Prima jumătate a romanului este despre comportamentul pisicii și întâlnire cu cuplul, și e o scriere cu un aer delicat, ușor sentimental, de apreciere a micilor momente de frumusețe ale vieții.

În partea a doua are loc o răsturnare de situație pe care nu o să o explic ca să nu vă stric plăcerea lecturii. Viața celor doi se schimbă și ea, precum și Japonia - casele vechi se dărâmă pentru a face loc unor blocuri moderne, viața liniștită, tihnită și apropiată de natură devine mai puțin apreciată. Cuplul trebuie să se mute și reușesc să își găsească un alt refugiu în apropiere, tot cu pisici abandonate pe domeniul public. Se pare că un numitor comun e că nimeni nu vrea să accepte animale pe proprietatea lui. Finalul e ușor neașteptat și nu știu cât de verosimil, sau poate denotă o inabilitate a personajului principal de a se împăca cu adevărul. Întrucât e un text scurt, de sub 100 de pagini in versiunea e-book pe care o am eu, vă las să ajungeți la propria concluzie. Cartea o să vă învețe să iubiți animalele pentru ceea ce sunt ele, fără a încerca să le modelați în ceea ce v-ați putea dori voi să fie.

Cumpără cartea