'Patul lui Procust', de Camil Petrescu

Vă mai amintiți de orele de limba română în liceu, când mintea fugea aiurea, poate către barul de vizavi, poate către fata din banca a treia pe care o plăcea toată lumea, oriunde numai nu la lectura care părea plictisitoare și desuetă? Nu o sa spun nimic de rău despre asta, pentru că, într-un fel, e normal să fie așa. Adolescenții de 16-18 ani au, încă, o inocență, sunt departe de experiența de viață descrisă în unele romane aflate pe lista de lecturi obligatorii. Am citit recent un articol în Vice, scris de o profesoară și care avea ca subiect ce texte ar scoate ea din manuale. Nu sunt de acord tocmai pentru că e posibil ca unele cărți sa le rămână elevilor undeva în minte și să le înțeleagă mai profund peste ani, ba chiar să se raporteze la ele.

Un astfel de lucru mi s-a întâmplat cu scrierile lui Camil Petrescu, în special cu 'Patul lui Procust'. De nenumărate ori, am traversat Bucureștiul în zile de vară caniculară, trecând pe lângă diverse clădiri în renovare, acoperite de praf, și memoria mea îl evoca pe Fred mergând plictisit spre Emilia, poate pe aceleași străzi, și peisajul meu interior la momentul respectiv, teama mea de mediocritate și ratare, temerea mea că nu am nimic deosebit de spus, că nu aduc nimic în plus acestei lumi, se reflecta cumva în ce vedeam în juru-mi, prin prisma lecturilor trecute. Nu l-am înteles niciodată în întregime pe Fred și, recitind 'Patul lui Procust', am avut vaga senzație că am fost păgubită de un happy ending în care el și doamna T. își rezolvă divergențele neclare și își continuă iubirea, într-un bloc Art Deco, la lumina difuză a unei lămpi cubiste.

Am recitit deseori romanul și l-am discutat cu unii dintre prietenii mei. La insistențele mele, Andrei a citit 'Patul lui Procust' recent și mi-a transmis impresiile lui, așa cum l-am rugat. Am să le transcriu așa cum le-a formulat el, apoi am să încerc să redau conversația ce a urmat între noi.

'Aviatorul Fred Vasilescu avea o problemă cu relațiile afective.

El nu putea trăi o intimitate profundă cu nimeni și avea un fel de mecanism defensiv care îl împiedica să se apropie afectiv de cineva. Motiv pentru care s-a despărțit și de doamna T.

Îi era teamă să se atașeze de ea și își masca vulnerabilitatea făcând lucruri cu care epata la nivel social, chiar fară să fie conștient, dar pe care le folosea de fapt ca să păstreze niște aparențe false.

În acelasi timp, avea o nevoie puternică de adrenalină pe care credea ca nu și-ar mai putea-o satisface daca ar fi ramas în relație cu doamna T.

El nu era capabil să se observe pe sine însuși la un nivel profund. De-abia când o asculta pe Emilia și citea scrisorile, a constatat că se regăsește cumva și el în ea, în Emilia, în comportamentul și în imoralitatea ei.

Și dezgustul pe care îl simtea era nu atât față de ea, ci față de el însuți de fapt. Pentru ca simțea că nici el nu e departe.

De-abia dupa ce s-a regăsit in Emilia și, mai apoi, a început să scrie, a reușit să se observe și să se înțeleagă mai bine pe el însuși.

De asemenea, există o asemanare între aviatorul Fred și viața reală a lui Camil Petrescu. El a iubit-o pe o actriță, Leny Caler, și se spune ca ea a inspirat personajul doamnei T. In viața reală, Leny a fost cea care l-a parasit pe Camil, deși a continuat să îl iubească toată viața, și după despărțire. Nu s-au putut înțelege pentru că el (Camil) era prea gelos.

În Patul lui Procust, Fred a fost cel care a respins-o pe doamna T, deși o iubea. Ca și Camil Petrescu, Fred era foarte gelos. În același timp, era foarte nesigur pe el însuși și, ca să își ascundă nesiguranța, a ales să o respingă pe doamna T, iar în fața celorlalți oameni să își pună o mască.'

Rândurile lui Andrei mi s-au părut foarte de ajutor în întelegerea cărții, la unele dintre lucrurile de mai sus nu mă gândisem până acum. Nu o să pretind că am înteles în totalitate întrucât e o diferență între întelegerea intelectuală și cea afectivă, iar eu nu am, de exemplu, teama de afecțiune sau gelozii patologice față de lucruri încheiate. Andrei a făcut apoi o analogie între personalitatea lui Fred și tipul de personalitate Promoter din testele PCM.

Am vorbit puțin și despre Ladima, pentru că mie iarăși mi se pare livresc, nereal, să te autoiluzionezi atât de mult și să persiști în iluzie. Andrei e de părere că aici lucrurile sunt mai simple și că Ladima a investit totul în imaginea pe care și-a făcut-o despre Emilia, apoi a încercat pentru un scurt moment să își găsească refugiul în creștinism, însă, atunci când prietenul lui i-a demontat credința, nu a mai avut putere să construiască altceva în care să creadă.

M-am gândit atunci că marea calitate a Emiliei este că e sinceră, nu pozează în ceva ce nu este. De fapt, toate personajele sunt așa - sunt autentice, chiar dacă asta le rănește sau le distruge.

Poate că acesta e Patul lui Procust - inabilitatea de a fi altceva decât ceea ce ești.

Cumpără cartea