'Parcul Mansfield', de Jane Austen

Inspirată de 'Citind Lolita în Teheran', am recitit două dintre romanele lui Jane Austen a căror acțiune nu mi-o aminteam foarte bine. 'Parcul Mansfield' este al treilea roman scris de Austen, publicat în 1814 și este mai puțin plăcut de fanii ei, pentru că firea personajului principal, Fanny Price, este opusul celei a lui Elizabeth Bennet. Interesant e faptul că și în familia lui Jane Austen părerile despre acest personaj erau împărțite (am citit că sora ei, Cassandra, o plăcea pe Fanny, în vreme ce o nepoată a autoarei nu putea să o sufere). După o a doua lectură, mi s-a părut că avem foarte multe de învățat din 'Parcul Mansfield', și încă lucruri care sunt foarte valabile și în zilele noastre.

De la vârsta de zece ani, Fanny este crescută de familia unei mătuși bogate pe o moșie care dă numele romanului. Fanny are de la început o fire timidă, rezervată, fragilă, ușor bolnăvicioasă, și nu o ajută faptul că e tratată urât, cu multe aere de superioritate care să îi amintească permanent de inferioritatea ei socială și de educație. Excepție face unul dintre verii ei, Edmund, care îi devine bun prieten, tovarăș, o ajută cu mici lucruri cum ar fi să scrie scrisori familiei, să îi împrumute un cal, să călărească sau să îi îndrume lecturile. Mătușile, unchiul ei, surorile și celălalt frate adoptiv o tratează cu indiferență sau o abuzează emoțional. Cea mai mare parte a cărții urmărește personajele după ce trec de vârsta copilăriei. Edmund își propune să devină preot, fratele lui cel mare și cel care va moșteni averea, Tom, este ocupat cu băutura și jocul de cărți, cea mai mare dintre surori, Maria, este logodită cu un bărbat bogat dar cam simpluț, iar sora ei Julia încă își așteaptă norocul. Un frate și o soră, Henry și Mary Crawford, se mută în vecini și tulbură apele din Mansfield Park.

'De ce mă vrei cum nu mă poți avea' ar fi una din învățămintele pe care le putem trage din acest roman. Edmund o pune pe Fanny într-un friendzone din care nu pare sortită să scape (și e puțin enervant că nici nu încearcă) și se îndrăgostește de Mary Crawford. Mary îi spune, și nu cu subtilități ci direct, în mai multe ocazii, că ea își dorește un bărbat bogat și ambițios și că disprețuiește profund cariera religioasă pe care Edmund dorește să o urmeze, sau viața liniștită, la țară. Se pare că Edmund decide că e afectat de o formă de surzenie și continue să își facă niște speranțe despre care era clar de la primele capitole că nu au corespondent în realitate.

'Once a fucker, always a fucker' e o a doua pildă valabilă de la 1814 până în 2023 și mai departe. Henry Crawford intră în scenă spunând că nu are nicio intenție de căsătorie, nu vrea să se îndrăgostească și pasiunea lui e să se distreze cu domnișoare și să le facă pe ele să se îndrăgostească de el. Se pare că, cu tot orgoliul lor, cele două surori, Maria și Julia, mai au puțin și se încaieră pentru atenția lui Henry. După ce se plictisește de amândouă, lui Henry i se cășună pe Fanny, ba chiar o cere de nevastă, însă având timp să îi vadă adevăratul caracter, Fanny nici nu se uită în direcția lui. E lăudabilă tăria de caracter de care dă dovadă Fanny, în pofida presiunii tuturor rudelor, ba chiar a lui Edmund, să îl ia pe Henry de bărbat. Ea nu cedează nici când e trimisă înapoi la familia naturală. Desigur că intuiția nu o înșală pentru că Henry decide să se întoarcă la Maria, între timp măritată, și să o convingă să fugă cu el.

Pe lângă faptul că 'Parcul Mansfield' este indiscutabil o operă de maturitate a lui Austen și tratează teme de moralitate și justiție socială, ce îmi place foarte mult e că Jane este foarte generoasă în a ne povesti ce simt cu adevărat personajele ei, chiar și când acestea se ascund sau se stăpânesc să le arate.

Ce nu mi-a plăcut este faptul că unele episoade sunt lungite foarte mult și fără rost pentru ansamblul romanului, în vreme ce lucruri ce se cereau explicate mai bine sunt grăbite în câteva pagini. De exemplu, când frații Crawford și frații Bertram decid să joace o piesă de teatru, trecem printr-o mulțime de pagini despre repetiții, cum au construit cortina, cum au croit materialul pentru cortină etc., lucru inutil pentru că piesa nici măcar nu mai are loc. Ea este anulată odată cu întoarcerea neașteptată a unchiului lui Fanny dintr-o călătorie de afaceri, care vedea teatrul ca pe ceva ușuratic. În schimb, în final aflăm, în pripă, că Edmund se îndrăgostește cu adevărat de Fanny și se căsătoresc, deși tot romanul a numit-o prietena lui. Ca și în 'Crimă și pedeapsă', asistăm la un caz convenabil de îndrăgostire a personajului pe ultimele pagini. Cred că, per ansamblu 'Parcul Mansfield' ar fi avut mult de câștigat dacă avea un editor bun.

A doua carte pe care am recitit-o și despre care voi vorbi cu următoarea ocazie este 'Mânăstirea Northanger'.

Cumpără cartea