'Mănăstirea Northanger', de Jane Austen

Mi-a plăcut mai mult să recitesc 'Mănăstirea Northanger' decât 'Parcul Mansfield'. Are mult mai mult umor, ironie, este o parodie stilul gothic in literatură. Este mult mai ușor să empatizezi cu eroina, sau cel puțin mie mi-a fost mai ușor. Catherine Morland e orice tânără naivă, iubitoare de romane de groază, sau, dacă ar fi fost contemporana mea, am fi stat discutat cu pasiune despre filmele de groază pe care le vedeam de pe la 13-14 ani, pe ascuns. Catherine nu e nici foarte bogată, nici foarte săracă, este o fată obișnuită, care nu iese prin nimic altceva în evidență decât prin inocența specifică vârstei.

Părinții îi dau voie lui Catherine să călătorească în compania unor vecini mai în vârstă și să iasă în lume, în Bath. Catherine în cunoaște la un bal și îl place pe Henry Tilney, dar e prinsă împotriva voinței ei într-o serie de excursii în compania fratelui ei mai mare și a amicilor lui, Isabella și John Thorpe. E înduioșător cum Catherine nu își dă seama de manevrele Isabellei de a-i cuceri fratele, de faptul că prietenia ei e interesată. Mai târziu, e la fel de oarbă la flirturile Isabellei cu alt bărbat, care are mai multă avere decât fratele ei. Catherine are pur și simplu o viziune foarte naivă asupra vieții datorită lipsei ei de experiență și nu vede nicio intenție rea sau niciun motiv ascuns la cei din jurul ei. Henry observă naivitatea ei, dar acest lucru îi face să-i devină mai dragă:

'- Ei bine atunci, voiam să spun că faptul că atribui dorința fratelui meu de a dansa cu domnișoara Thrope doar bunătății lui m-a convins că ești superioară în această privință majorității oamenilor,'

Cred că sunt două lucruri care o apropie pe Catherine de Henry, unul e inocența ei, cum spuneam, celălalt e, fără să vrea, tatăl lui. Acesta o crede bogată, din pricina unor zvonuri, și, încercând să încurajeze o căsătorie cu fiul lui, o invită să-i viziteze casa, mănăstirea Northanger. Catherine acceptă și pentru că îl place pe Henry și pe sora lui, dar și pentru că vrea să viziteze o mănăstire veche, despre care are o imagine formată din cărțile pe care le citește. Ajunsă acolo, efectiv imaginația ei e dusă de val, iar în cele din urmă ajunge să creadă că poate mama prietenilor ei a fost victima unei crime sau e ținută prizonieră de soțul ei. Catherine aproape că nu mai distinge între realitate și fanteziile ei, și e foarte rușinată când Henry află ce povești plăsmuiește în mintea ei hrănită de romane.

În cele din urmă, tatăl lui Henry află că nu e o moștenitoare bogată și o dă afară cam neceremonios și fără explicații. Cred că dacă nu era invitația și apoi nepolitețea tatălui, pentru Henry ar fi rămas doar o cunoștință făcută într-o vacanță. În urma vizitei ei, Henry se îndrăgostește de-a binelea și intră în conflict cu tatăl lui, fiind ferm hotărât să se căsătorească cu Catherine. Până la urmă, nici mireasa nu era chiar așa de săracă și nici Henry, al doilea fiu, nu putea spera la partide așa de bune, deci împotrivirea tatălui se stinge în timp și avem un alt happy end romantic așa cum ne-a obișnuit Jane Austen.

Romanul acesta mi-a amintit și de vizita mea în Irlanda, unde am văzut Kylemore Abbey, o locuință foarte romantică unde a locuit cândva un cuplu de îndrăgostiți și copiii pe care i-au avut. Într-adevăr, un asemenea loc exercită o influență puternică și asupra imaginației unui adult, cu atât mai mult a unei adolescente. Vă recomand această carte, atipică și complexă pentru Jane Austen, mult mai mult decăt un banal romance.

Cumpără cartea