Am ales să vorbesc despre aceste două volume împreună pentru că așa au fost lansate, deși pot fi citite și de sine stătător, în orice ordine. Am fost la lansarea din Librăria Eminescu, în cadrul festivalului Integral organizat de editură, unde am putut admira și o mică expoziție de obiecte de artă menite să aducă un semn de mirare, create de artistul Dan Botezan. Mi-ar fi greu să le descriu, dar dacă aș încerca aș spune ca sunt niște împerecheri inedite de obiecte dragi de care nu te poți desparte, sticluțe de parfum, scoici, cu aripi și picioare de metal. Le puteți vedea și pe coperțile celor două volume, dar am să las și eu încă o poză, mai jos.
Am să mă reîntorc acum la cărți, ordinea pe care am ales-o eu la lectură a fost întâi "Minciuni în flux liber", apoi "Cartea dragostei și a bârfei". Motivul a fost același pentru care păstram bucățica cea mai buna pentru la urmă, la masă, când eram mică. Nu îmi plac minciunile, de fapt le urăsc cu patimă, în schimb mă atrage dragostea și, puțin, și bârfa, ca pe orice femeie (ba chiar și ca pe unii bărbați, deși ei nu ar recunoaște). Ambele cărți conțin bucăți de proză scurtă, care se termină de multe ori brusc, pentru a continua în secvența următoare (sau nu). Sunt scrise într-o tehnică numită free flow, asta înseamnă să îți golești mintea de gânduri, apoi să așterni pe hârtie cuvintele așa cum îți vin, chiar dacă te blochezi sau repeți un cuvânt la nesfârșit. Aș zice că e opusul a ceea ce fac eu când scriu texte pe blog și șterg si apoi reiau câte un cuvânt până la corectură, și nici după nu sunt mulțumită.
Juliei i-a reușit acest exercițiu fără sincope, iar tehnica împrumută un aer de lejeritate scrierii, fără a o face facilă. "Minciunile" cuprind treizeci de texte scurte din care unele sunt inspirate din ororile din perioada comunistă, iar "Păpuși la abator" mi se pare printre cele mai întunecate, dar și mai reușite. "Minciunile" sunt ca un peregrinaj al unei femei demimondene, care în definitiv nu ia nimic prea în serios, nici măcar pe sine, într-o lume care uneori este îngrozitor de întunecată. Parcă în unele momente vezi cum pâlpâie o veioză sau un felinar, ca în filmele lui Lynch, semn de pericol care vine din altă lume. Alte minciuni care mi-au plăcut: "... nimica mai gustos" - un jurnal din dintr-un deșert post-catastrofic; "Nu" - tărâmul poveștilor și al copilăriei; "s-a mai liniștit" - text care încheie volumul și care e înscris și pe ultima copertă; "Sărutul" - pentru umor și pentru amanți.
Dacă am trecut cu bine peste minciuni, fără să ne lase cicatrici, acum putem savura dragostea. "Cartea dragostei și a bârfei" este împărțită în două părți, prima de inspirație niponă, a doua având loc în bătrâna Europa. Japonia i se potrivește ca o mânușă acestor tipuri de texte, care par niște haiku-uri. "Lătratul căprioarei" este textul meu preferat din prima parte, despre ce se întâmplă atunci când intri într-o pădure japoneză (și știți deja din multe filme că lucrurile pot să o ia razna). Din călătoria europeană, m-a atras "Ducesa", erotică și gurmandă.
Și pentru că abia a început un an nou și știu că toți faceți rezoluții, încercați să citiți mai mulți scriitori români. Poate că o să găsiți sugestii precum cea de azi tot timpul anului, sau cine știe, să păstram suspansul.
Cumpără: