'Lapte negru', de Elif Shafak

Deseori se întâmplă să îmi placă un scriitor/o scriitoare, sau o carte. Nu cred că am foarte multe pretenții, doar să nu fie scrisă foarte prost. Dar să iubesc pe cineva care scrie, asta se întâmplă destul de rar. E o diferență mare între cele două sentimente și niciodată nu pot să prevăd că mă voi îndrăgosti. Uneori dau peste câte un pasaj în timp ce citesc și-mi vine să râd, dar în același timp mă simt puțin melancolică, și îmi spun, wow, cineva chiar a trăit asta și a pus-o pe hârtie. Mi se pare că văd în același timp frumusețea și tristețea vieții. Mi se pare că sunt în Hollywood și locuiesc într-un tărâm magic, dar și periculos. Uneori încerc să scriu și eu despre astfel de momente, când am timp și energie, pe care le am din ce în ce mai rar.

Uite, de exemplu pe Elif Shafak o știam de multă vreme, am citit cel puțin vreo 4 sau 5 cărți de-ale ei. Întotdeauna mi-a plăcut mult cum scrie, mi se pare că are o scriitură modernă, dar și cu un aer oriental, de parcă ar face cafea cu cardamom. Nu m-am gândit niciodată că o iubesc, însă, până să fi citit 'Lapte negru'. Tema cărții e puțin cam departe de mine. Nu m-am frământat niciodată cu privire la maternitate, preferând să am o abordare dacă se întâmplă bine, dacă nu, nu. Cred că am o concepție apropiată de alter ego-ul sufit al scriitoarei, pe care ea îl numește, cu umor, Doamna Derviș. 'Lapte negru' este o carte profund feministă, autobiografică, despre frământările lui Elif de dinainte de a deveni mamă, dacă maternitatea i se potrivește și dacă o va împiedica să scrie. Elif se gândește la toate aceste lucruri înainte de a-și cunoaște viitorul soț. Oarecum pe neașteptate, după o întâlnire cu un grup de prieteni, se îndrăgostește, se căsătorește și are un copil, deși nu își imagina că va experimenta niciunul din aceste lucruri. De fapt, în final are doi copii, dar după nașterea primului copil suferă de depresie post-partum, iar modul prin care trece prin această depresie face și el subiectul cărții.

Singurul lucru care oarecum nu mi-a plăcut, dar asta e o observație să-i zicem tehnică, este structura cărții, sunt fragmente autobiografice în care sunt evocate niște personaje tare simpatice, vocile autoarei, cu care ea dialoghează. Ele au niște nume și personalități tare trăznite, Mica Domnișoară Practică, Doamna Derviș, Domnișoara Cehoviană Ambițioasă, Domnișoara Cinică Doctă, iar mai târziu apar Mama Budincă de orez și Blue Belle Bovary. Aceste pasaje mi-au plăcut foarte mult, au umor și profunzime, iar personajele sunt minuțios descrise. Fiecare capitol despre aceste voci sau 'Degețici', cum le numește Elif, este urmat de un capitol care evocă o scriitoare care a fost o deschizătoare de drumuri, a revoluționat în felul ei societatea sau rolul care se presupune că ar trebui să-l aibă femeia. Aceste pasaje mi-au plăcut mai puțin pentru că mi s-au părut cam prea livrești, ca niște referate făcute pentru școală. Totuși, am aflat câteva nume noi, deci se poate spune că mi-am făcut temele până la capăt.

Aș vrea să spun în final că m-am gândit și cred că e o carte pe care ar trebui să o citească în primul rând bărbații. Și femeilor le e utilă, pentru că dacă citesc despre frământările și greutățile unei alte femei, cu siguranță se vor regăsi, în parte sau în întregime, și se vor simți mai puțin singure, dacă nu ajutate. Dar bărbații par mereu a ști ce vor femeile, dacă vor sau nu copii, dacă vor sau nu să lucreze, și așa mai departe. Majorității li se pare că cunosc deja femeia pe dinafară, au o mulțime de ștampile sau de sertărașe pregătite pentru orice ocazie. Aș da această carte unui bărbat pentru că este sinceră, este vulnerabilă și îi dă ocazia să afle cu adevărat cum gândește o femeie vizavi de aceste subiecte, de multe ori tabu. Sau, în privința cărora de multe ori femeile adoptă, cel puțin în public, poziția la care se așteaptă societatea să o aibă.

Deci, dacă voiați să știți, acum puteți să știți.

Cumpără cartea