'Hotelul alb', de D.M. Thomas

Am primit 'Hotelul alb' la un schimb de carte de pe facebook, unde cu siguranță am dat o carte care mi-a plăcut mai puțin, dar nici aceasta nu a fost strălucită. M-a atras faptul că îl are pe Freud printre personaje și este despre un caz (ficțional, dar cu rădăcini într-un caz real) de psihanaliză. Pe la începutul cărții m-a dus ușor cu gândul la Alias Grace sau filmul 'A Dangerous Method'. Firul roșu ar fi ca toate acestea au ca subiect un personaj feminin cu o afecțiune psihică și modul supranatural în care privea societatea din trecut aceste cazuri.

Ce vreau să spun e că existau toate premisele să îmi placă mult 'Hotelul alb', și totuși nu a fost așa. D.M. Thomas scrie foarte bine, scriitura lui are multă forță, însă de multe ori sare de la un plan al romanului la altul, prea brusc și fără să mă facă, cel puțin pe mine, să pricep care e legătura. Romanul debutează cu o serie de epistole în care sunt prezentați Freud, Jung (care apare foarte fugitiv și episodic, de fapt nu înțeleg care e rolul lui), Ferenczi, Sachs și cazul unei tinere bolnave de isterie, care a scris o poezie și un jurnal. Partea a doua și a treia constau în respectiva poezie, respectiv jurnal - aici m-am blocat cu lectura pentru că ambele sunt despre același subiect, o întâlnire sexuala ficțională între autoare și un bărbat (pe care ea îl prezintă ca fiind fiul lui Freud, deși în realitate nu s-au cunoscut niciodată). Hotelul alb este cadrul în care se consumă experiențele lor sexuale, un cadru când idilic, când teatru unor experiențe foarte violente. Pe lângă că jurnalul era un adevărat pornhub revărsat pe hârtie, nu se mai termina și nu știam ce înțelesuri sau scop are.

Următoarea parte descrie ședințele terapeutice ale pacientei isterice, frau Anna, cu Freud, și explicațiile pe care acesta le aduce la lumină cu privire la semnificația scrierilor erotice, dar și a suferințelor fizice ale femeii. Această parte a fost cea mai interesantă, deși s-a trecut cam repede peste cum s-a vindecat și de ce. După ce se însănătoșește, frau Anna se căsătorește cu un văduv, muzician ca și ea, și pleacă în Ucraina unde sunt surprinși de Holocaust. Urmează o descriere foarte brutală și tragică a ceea ce i se întâmplă ca evreică, dar care iar nu mi se pare că are legătură cu firul epic de până atunci.

Există o scenă la final de reconciliere cu mama care mi se pare bine gândită și că mai unește oarecum planurile, dar per total am rămas cu impresia că am parcurs un roman foarte bine scris, dar căruia nu i-ar fi stricat o editare în care cineva să se fi gândit foarte atent la ansamblu. Din păcate, erau foarte aspecte foarte promițătoare în această carte care simt că s-au pierdut, înecate în erotică sau brutalitate. Dacă sunteți pasionați foarte tare de psihanaliză, v-o recomand, are sclipiri, momente în care te face să vezi ce fascinant, ce mister adânc, e psihicul uman.