'Făgăduiala', de Friedrich Dürrenmatt

'Ceea ce mă supără mult mai mult în romanele voastre e acțiunea. Aici înșelătoria e prea nebunească și nerușinată. Vă făuriți logic acțiunea, ca o partidă de șah: aici criminalul, acolo e victima, dincoace complicele, dincolo profitorul; e deajuns ca detectivul să cunoască regulile și să respecte partida, că l-a și descoperit pe criminal, ajutând dreptatea să triumfe. Ficțiunea aceasta mă înfurie. Realitatea se interferează cu logica numai în parte. Unde mai pui că și noi, cei de la poliție, suntem de asemenea siliți să procedăm logic, științific; dar factorii care ne încurcă socotelile, care ne strică jocul, sunt atât de frecvenți, că foarte deseori numai norocul pur în profesie și întâmplarea hotărăsc în favoarea sau defavoarea noastră. Dar, în romanele voastre, întâmplarea nu joacă nici un rol, iar dacă există ceva din ea, devine îndată soartă, fatalitate; de când lumea, voi, scriitorii, sacrificați adevărul în favoarea regulilor dramatice. Dați dracului o dată regulile astea! O întâmplare, dacă nu în cunoști toate ascunzișurile, nu poate fi soluționată ca o problemă de matematică, și de obicei cunoști doar câteva din necunoscute, de cele mai multe ori de importanță secundară. Apoi, întâmplarea, incalculabilul, incomensurabilul joacă un rol prea mare. Legile noastre se sprijină numai pe probabilitate, pe statistică, nu pe cauzalitate, se potrivesc numai în general, nu și în cazurile speciale. Individul nu intră în socoteală. Mijloacele noastre polițienești nu sunt suficiente și cu cât le completăm mai mult, devin, în fond, mai îndestulătoare. Dar vouă, scriitorilor, nici că vă pasă. Voi nu încercați să vă hărțuiți cu o realitate care se sustrage mereu, în schimb clădiți o lume care trebuie dominată. Această lume poate că e desăvârșită, s-ar putea să fie așa, dar e o minciună.'

Prietena mea, Silvia, mi-a recomandat filmul The Pledge, regizat de Sean Penn și pe care-l puteți viziona pe Netflix. După ce am descoperit că e o ecranizare după o carte, am pornit într-un scurt proces detectivistic pentru a ajunge în posesia cărții respective, traduse la noi dar care nu se mai găsește în librării. M-a ajutat anticariatul Târgul Cărții, de unde am cumpărat și cartea cu care am început acest blog.

Cartea are subtitlul 'Requiem for the Detective Novel'. Am ales fragmentul de mai sus pentru că vine în sprijinul acestui subtitlu și pentru că, fiind pasionată de criminalistică, e un pasaj la care m-am gândit foarte mult. Dacă asta gândea un detectiv în 1958, că mijloacele de investigare sunt insuficiente și hazardul joacă un rol important, mă întreb ce ar crede acum, când metodele s-au dezvoltat până aproape de o lume de neimaginat, și mă gândesc în special la cât de mult a evoluat cercetarea în domeniul ADN-ului, genealogiei și la modul fascinant în care au fost folosite pentru a-l aduce în fața justiției pe Golden State Killer, de exemplu. Cu toate acestea, urmăresc cel puțin două cazuri moderne în care există inclusiv înregistrări video cu un criminal care nu a fost încă descoperit. și e frustrant. Într-adevăr, oricât de multe metode ar dispune poliția, cred că întâmplarea încă joacă un rol important.

Filmul diferă foarte puțin de carte, citisem că finalul e diferit. Fără a da spoilere, am să spun că finalul e într-adevăr ușor diferit, dar acel lucru în plus îl face pe cititor, cred, sa fie puțin șocat și dezgustat de natura umană. O altă diferență ar fi faptul că acțiunea filmului are loc în America anilor '70 sau '80, pe câtă vreme cartea are loc în Elveția anilor în care a fost scrisă, cred, deci anii '50. Peisajele scăldate în ceața, bine descrise, contribuie la a seta o altă atmosferă în carte.

Pe scurt, acțiunea se referă la un criminal în serie care omoară fetițe și la felul în care unul dintre detectivi decide să pornească pe urmele lui, depășind moral granița dintre bine și rău. Superiorul său va afla adevărul despre caz și faptul că detectivul avusese dreptate, iar adevărul i se dezvăluie printr-o întâmplare și e ca și cum am putea vedea în spatele unei cortine toți, cititori și personaje din roman, și să dăm peste niște lucruri foarte, foarte bolnave, dar prea târziu pentru a mai putea să vorbim despre finalitate și justiție. Poate singurul final fericit ar fi că din orice caz ai ceva de învățat, studiul criminalilor și colaborarea cu psihologia modernă a dus la noi metode pe care polițistul de mai sus se plângea că nu le are și poate l-ar ajuta mai mult în viitor.

'Făgăduiala' mi se pare mai puțin un roman polițist și mai mult un roman psihologic, din care se poate trage, cred, concluzia că nu e bine să urmărești până în pânzele albe o obsesie, fie și atunci când dreptatea e de partea ta. De asemenea, chiar dacă scopul e unul nobil, cartea ne arată că scopul nu scuză mijloacele. Cred că detectivul din carte se pierde pe sine în momentul în care decide că e atât de absorbit de rezolvarea cazului și de a arăta tuturor că el are dreptate, încât nu mai contează dacă victimizează el însuși un copil inocent.

Cumpără cartea