'Expediția Kon-Tiki. Cu pluta pe Oceanul Pacific', de Thor Heyerdahl

'- Dacă vreți să vă mai întoarceți în Tahiti, strigă șeful Teriieroo, când sirena șuieră deasupra insulei pentru ultima oară, să aruncați o coroană în lagună, când va pleca vaporul.

Și iată că odgoanele se desfăcură, motoarele începură să bubuie și elicea să bată apa verde; vasul alunecă lateral și se depărtă de chei.

Curând acoperișurile roșii dispărură în spatele palmierilor, iar aceștia fură înghițiți de albastrul munților care se cufundară și ei, ca niște umbre, în Pacific.

Valurile alergau peste marea albastră. Dar nu nu ne mai scăldau ca altadată. Norii albi ai vântului alizeu pluteau pe cerul albastru. Dar noi nu mai călătoream pe același drum cu ei. Acum sfidam natura. Ne îndepărtam spre secolul al XX-lea care era așa de departe, foarte departe...

Eram cu toții în viață și ședeam pe punte alături de cei nouă bușteni mari de balsa. În laguna de la Tahiti, șase coroane albe pluteau singure încoace și încolo, purtate de valurile blânde de lângă tărm.'

Probabil înainte de a fi văzut ecranizarea sau de a fi citit cartea, am descoperit citatul aparținând lui Thor Heyerdahl, 'Borders I have never seen one. But I have heard they exist in the minds of some people.' Sunt cuvinte care reflectă spiritul neînfricat al unui om care, într-adevăr, nu cunoștea limite în ceea ce-și propunea, sau știa să lucreze în jurul acelor limite, cu tenacitate și dârzenie, până când își atingea țelul.

La începutul poveștii, Thor Heyerdahl locuia pe o mică insulă din Pacific, ducând o viață simplă și ascultând legendele triburilor din Fatu Hiva. Aceste seri sunt punctul de plecare pentru o cercetare științifică ce avea ca scop să demonstreze că strămoșii popoarelor din Pacificul de Sud proveneau din America de Sud. Cum comunitatea științifică îi privește teoriile cu ironie și scepticism, Thor hotărăște să construiască o plută și să demonstreze, printr-o călătorie experimentală, că traversarea oceanului era posibilă chiar și cu ambarcațiuni primitive.

Înaintăm într-o lectură care pare a descrie o joacă de copii mari, însă cu o miză care s-ar putea dovedi fatală, căci nimeni nu le dădea vreo șansă de reușită. Ceea ce m-a impresionat în prima parte a cărții a fost ușurința cu care Thor Heyerdahl și cei cinci colegi care i se alătură reușesc să contacteze autorități din mai multe colțuri ale lumii, să se facă ascultați și să obțină sprijinul lor. M-a suprins deschiderea tuturor în a da o mână de ajutor, fără să se împiedice de vreo urmă de birocrație sau de vreo împotrivire mai serioasă.

Apoi, pe măsură ce pluta înaintează pe ocean, ceea ce face deliciul este, desigur, descrierea naturii care-i înconjoară. Oceanul îi hranește și le dezvăluie minuni, și nu e atât de aspru cu ei, până la urmă. Putem citi, pe zeci de rânduri, minunate descrieri cu partide de înot alături de bancuri de pești, întâlniri cu monstri marini rari, lupte cu rechini, bogăția în detalii și culori a planctonului, prietenia cu un crab care se adapostește pe plută, botezat Johannes. Nu degeaba Disney e evocat de câteva ori în carte, totul pare un desen animat de aventuri.

Este improbabil sau disputabil dacă insulele Pacificul au fost colonizate din Peru (cel mai probabil, au fost populate din zona maritimă a Asiei de Sud Est), dar asta nu micșorează admirația față de curajul și perseverența pe care Thor și colegii lui le-au depus pentru a urmări o idee.

Expediția Kon-Tiki este extrem de bine scrisă pentru o carte de călătorii (am citit multe cărți de călătorie anoste sau aride), cu o încheiere sensibilă pe care-am redat-o la început.

Ce a făcut Thor Heyerdahl după ce a terminat cu succes expediția Kon-Tiki pe plută, am aflat, pe scurt, dintr-un articol de pe Forbes, aici.

Cumpără cartea