'Circe', de Madeline Miller

Luna aceasta nu am citit decât o carte (in format electronic), pentru ca am fost prea ocupată. O să vă spun câteva cuvinte despre ea, deși sentimentul pe care îl am este căldicel, adică nu a fost nici minunată, nici proastă. Poate venisem eu cu așteptări prea mari, pentru că e o carte de care tot aud vorbindu-se laudativ de câțiva ani, a luat și niște premii pe goodreads.

'Circe' este un roman inspirat din mitologia greacă, mai exact din povestea fiicei lui Helios, dar ne vorbește și despre Prometeu, Tezeu și Minotaur și desigur despre Ulise și familia lui. Deși are peste 500 de pagini, e scrisă într-un stil alert și se citește repede. Eu nu îmi mai aminteam toate detaliile din mitologia pe care cred ca am început s-o lecturez prin școala elementară, de la Alexandru Mitru. Este o carte pe care aș pune-o în mână unui adolescent (în afara episodului de violență sexuală, poate - aș fi atentă la cât de sensibil e adolescentul respectiv).

Circe este o cenușăreasă, nu este iubită de mamă, frații ei sunt răutăcioși cu ea, caută să câștige atenția / afecțiunea tatălui, dar nu reușește. Singurul de care e apropiat e fratele mai mic, Aietes, dar pentru o perioadă scurtă. Deși Circe nu are puteri precum ale zeilor și nici nu se evidențiază prin frumusețe, în urma unui episod adolescentin de iubire respinsă descoperă că are un dar mult mai rar și mai înfricoșător. Circe este o vrăjitoare de care zeii se tem, pentru că are darul de a-i preschimba pe muritor în zei sau pe cei care o supără, în monștri sau în animale.

Exilată pe insula pe care-o găsește Ulise, ea reușește să își dezvolte puterile acolo și, în cele din urmă, să-și înfrunte destinul. Aceasta cred că e una din concluziile cărții, care mi-a plăcut - faptul că, indiferent de circumstanțele în care ne aruncă viața, suntem stăpânii propriului destin și stă în puterea noastră să îl schimbăm.

O altă trăsătură de caracter a lui Circe este că este fascinată de oameni și de natura umană. Este curioasă să cunoască / să interacționeze cu muritorii și le interzice să o trateze ca pe o zeiță. Poate asta e ceea ce are în comun cu Prometeu și poate de aceea e așa de atrasă de el când îl întâlnește.

În fine, Circe are o notă feministă. Madeline Miller a mai scris și alte cărți inspirate din mitologie și nu m-a mirat să citesc că este și profesoară. Cred că ar fi fost interesant să o am în liceu, în locul femeii apropiate de pensionare și care ne-a pisat cu clasicii români, dar despre care nu îmi amintesc să fi vorbit sau să fi încercat să ne deschidă gustul spre alte lecturi. Ulise este și el un personaj complex și bine redat, în general personajele nu sunt exclusiv pozitive sau negative, poate cu puține excepții.

Fără legătură cu cartea, Circe i-a fost sursă de inspirație unuia din pictorii mei preferați, prerafaelitul John William Waterhouse. O să vă las unul din tablourile lui mai jos, intitulat Circe Offering the Cup to Ulysses - în cupă era un vin vrăjit care îi transformase toți marinarii în porci.

Cumpără cartea