top of page
Search

'Biserica neagră. Echinoxul nebunilor și alte povestiri', de A.E. Baconsky

  • Writer: anamariacodescu
    anamariacodescu
  • Aug 21, 2023
  • 3 min read

ree

Această carte mi-a fost recomandată de Răzvan, cu care obișnuiam să citesc cărți cam în aceleași timp și să le discutăm. Îmi amintesc că era foarte pasionat de 'Biserica neagră' și eu îi tot promiteam că o voi citi cândva. Dacă sunteți curioși, vă las un link pe blogul lui Răzvan, citadinul.ro, către un text mult mai bun decât al meu, pentru că el și-a susținut și lucrarea de licență pe acest subiect. Viața nu ne duce întotdeauna în direcția pe care ne-o imaginăm noi, nu voi mai putea vorbi niciodată cu Răzvan despre literatură. Din acest motiv, am amânat să citesc 'Biserica neagră' mai bine de un an după ce mi-am cumpărat-o. Recent am decis că i-a venit rândul și că doresc să las un îndemn către cititorii mei să facă lucrul pe care îl amână, pentru că ziua de mâine nu este o promisiune și totul e fragil.


Așadar, o să fiți prietenii mei cei mai buni pentru câteva minute, timp în care o să vă spun că mi-a plăcut 'Biserica neagră' la nebunie! Îmi pare rău că nu știam de ea mult mai devreme, când eram tânără și pasionată de literatura gotică. 'Biserica neagră' este o distopie care mi-a amintit de Kafka, peste care e aruncată o mantie întunecată. Nu îi pot reproșa decât un aer ușor desuet, altfel e extrem de bine scrisă. Mi-a amintit și de Flavius Ardelean, spre că nu e o analogie forțată, Ardelean fiind mult mai ancorat în prezent.


Cel mai minunat lucru în scrierile lui Baconski e locul acțiunii, într-un oraș nenumit, undeva la mare, unde totul e acoperit de pescăruși și de clopotele catedralelor. Baconski are un mod atât de organic de a reda peisajele marine, folosind o paletă infinită de detalii olfactive sau de texturi organice. În 'Biserica neagră', o frăție a cerșetorilor pune treptat stăpânire pe oraș și personajul principal trece pasiv, ca într-un vis, printr-o serie de circumstanțe fără sens, absurde. Am citit apoi că acest roman este manifestul anticomunist al autorului și că romanul a fost interzis. Este o carte care vorbește atât de bine despre absurdul din totalitarism și despre cum e el folosit pentru a-i domina pe ceilalți. Fără a da prea multe spoilere, mă refer în special la secvențele care redau ritualurile erotice nocturne. Frăția controlează viețile tuturor locuitorilor, până la detaliile cele mai intime.


Am crezut că 'Biserica neagră' nu va avea un sfârșit care să-mi placă sau că e neterminată, pentru că mai erau puține pagini și nu vedeam cum scriitorul mai are loc să dezvolte finalul. Nu o să vă spun decât că finalul e foarte bun și se potrivește cu acțiunea de ansamblu.


Partea a doua a volumului este o colecție de povestiri scurte. Toate se petrec în același peisaj de la malul mării, în toate e evocat sunetul clopotelor, păsările amenințătoare și cerșetorii și inițial mi s-a părut că autorul se cam repetă. Dar m-am înșelat, povestirile au și ele foarte multă forță. 'Farul' este cea mai lungă și seamănă cu un basm întunecat. Celelalte sunt foarte scurte, de vreo 4 pagini, din nou am crezut că sunt texte neterminate și din nou m-am înșelat. Sunt genul de povestiri cu final neașteptat, unele care te lasă cu gura căscată. Una dintre ele, 'Aureola neagră', îi este, surprinzător, dedicată lui Sadoveanu, care nu cred că o merită. 'Ultimul rol' este cea mai vădit antisistem. 'Cel-mai-mare' cred că este cea mai fantastică, cea mai onirică. Mi-ar fi greu să numesc preferata mea pentru că le iubesc pe toate, sunt ca niște miniaturi gotice, atmosfera lor te urmărește obsesiv și se termină exact așa cum trebuie. Mă mai gândesc că marea lui Baconski nu are cum să fie litoralul românesc și-mi place să-mi imaginez scrierile lui pe un tărâm germanic sau nordic.


În încheiere, dacă vă întrebați, vinul din poză este un Chardonnay de origine spaniolă și se găsește la reducere la Carrefour (am avut un incident în apartament și s-au spart paharele de vin, de aceea folosesc pahare de șampanie).



 
 
 

Comments


  • Facebook
  • Twitter
  • LinkedIn

©2022 by Still in Hollywood. Proudly created with Wix.com

bottom of page