Probabil această carte vă va deveni mai familiară dacă încep prin a spune că stă la baza filmului 'Into the Wild', care cred că e mult mai popular. Eu nu am văzut filmul, ci am citit mai întâi cartea, care mi-a fost dăruită de prietena mea, Cezarina, căreia îi mulțumesc.
Jon Krakauer este un jurnalist care scrie un articol atunci când Chris McCandless este găsit, mort. Pe scurt, după ce termină facultatea, Chris își donează toți banii, se înstrăinează de familie și începe să ducă o existență nomadă, vagabondând prin SUA și lucrând ici-colo slujbe mărunte. Chris aka Alex Supertrump, cum se prezintă deseori, este fascinat de Alaska și hotărăște să facă autostopul și să trăiască în Parcul Național Denali. Este găsit mort după patru luni, într-un autobuz abandonat în anii '60, autobuzul 142, de un grup de vânători de elani. Fotografia autobuzului este pe coperta cărții, așa cum puteți vedea în fotografia pe care am făcut-o în vară, pe plaja naturală de la Corbu, care mi s-a părut un decor potrivit și pe care Chris l-ar fi admirat.
Nu am să intru în detalii cu privire la de ce Chris ia această decizie, de a rupe total contactul cu familia și a duce acest stil de viață. Din cum au fost prezentate faptele, mi s-a părut un motiv valid. Chris mi-a adus aminte de beatnici, fără sex și droguri, care sunt înlocuite de literatură, filosofie și prietenia lui Chris cu mulți dintre oamenii pe care-i întâlnește în peregrinările sale, chiar dacă nu au timp să se cunoască suficient. Poate asta m-a impresionat cel mai mult, personalitate și charisma lui Chris, amprenta puternică pe care o lasă în sufletele celor pe care-i cunoaște pasager. Dacă adăugăm că, printr-o coincidență, Chris și cu mine suntem născuți în aceeași zi, o să înțelegeți de ce simt o simpatie pentru el.
'În sălbăticie' mi-a adus mult aminte de 'Sălbăticie' de Cheryl Strayed, mai exact prin prisma reacțiilor pe care am văzut că le-a generat. O parte din cititori împreună cu autorul par a avea o atitudine complet admirativă față de Chris, aproape de venerație. O altă tabără este extrem de critică și de dură, considerându-l un nebun și un inconștient care și-a provocat singur sfârșitul, fiind extrem de lipsit de pregătire pentru viața în Alaska. Este greu să găsești calea de mijloc atunci când opiniile sunt atât de polarizate. Jon Krakauer prefațează fiecare capitol cu citate din Jack London și Tolstoi, pe care Chris îi admira, și dedică mult spațiu descriind aventuri similare cu ale lui Chris, ale unor oameni care s-au încumentat la expediții extreme fără a fi suficient de bine echipați, pregătiți, sau fără a planifica suficient.
De altfel, Jon Krakauer evocă propriile lui întâmplări de la 23 de ani, când decide să escaladeze Devils Thumb și aproape are un sfârșit tragic. Cred că elanul și energia tinereții sunt de înțeles și văd cum ar putea face ca cineva să subestimeze un pericol. Nu cred că e înțelept să romanțăm natura, așa cum personal simt o reacție de respingere și față de cei care devin obsedați de echipament de munte sau de supraviețuire, pentru că mi se pare că pierd esențialul din vedere. Nu cred că natura are caracteristicile omenești pe care i le atribuim în general, nu cred că este nici generoasă nici nemiloasă - cred că pur si simplu este.
Până la urmă, oricare ar fi părerile unuia sau alte altuia despre el, ale mele sau ale tale, cred că Chris a lăsat ceva în urmă, dorința, setea lui de libertate. Cred că sălbăticia l-a vindecat pe Chris de loviturile pe care i le-a dat viața, înainte de a-l păstra pentru totdeauna lângă ea.